Trupul neînsuflețit al lui Alex Pascu, liderul trupei Goodbye to Gravity, va fi adus în țară vineri

Redactor:
Andru Nenciu
Trupul neînsuflețit al lui Alex Pascu, liderul trupei Goodbye to Gravity, va fi adus în țară vineri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alex Pascu (34 de ani), basistul și liderul trupei Goodbye to Gravity, a decedat miercuri seara, în momentul în care aeronava care-l transporta pentru tratament de la București la Paris a aterizat pe Aeroportul Charles de Gaulle. Fiul marii campioane din scrimă, Ana Pascu, a pierdut lupta după ce din momentul incendiului de la clubul Colectiv fusese internat de urgență la Spitalul Floreasca din Capitala.

Starea sănătății lui Alex a fost oscilantă în ultimele zile. Ars pe o suprafață a corpului de 45%, dar fără probleme la nivelul aparatului pulmonar, fiul vicepreședintei FIE trebuia să fie transportat la un spital în Germania încă din week-end însă medicii de la Floreasca au spus stop demersuliui. Până la urmă, specialiștii de la unitatea medicală din București împreună cu familia Pascu au luat decizia de a-l transfera miercuri la Paris, după ce Ana Pascu s-a consultat și cu un fost coleg în boardul Federației Internaționale de Scrimă, personaj important în lumea medicală din Franța. Alex nu a rezistat însă călătoriei cu un avion al Ministerul de Afaceri Interne (M.A.I.) și a încetat din viață, conform unor surse medicale citate de Mediafax, miercuri seara, pe aeroport, în jurul orei 19:30. 

Ana Pascu și Alexandru Pascu, părinții muzicianului, nu plecaseră spre Paris, iar vestea cutremurătoare le-a fost furnizată de prieteni și confirmată de cadrele medicale de la Spitalul Floreasca. „Federația Română de Scrimă anunță cu profund regret trecerea în neființă a lui Alexandru Pascu, fiul doamnei Ana Pascu, președinte de onoare al Federației Române de Scrimă și vicepreședinte al Federației Internaționale de Scrimă. Alexandru Pascu a fost rănit vineri, 30 octombrie, în incendiul din Clubul Colectiv și, după 12 zile de tratament la Spitalul de Urgență Floreasca, bassistul trupei Goodbye to Gravity a fost transferat azi la Paris. Din păcate, la puține minute după aterizarea la Paris, Alexandru Pascu a decedat. Federația Română de Scrimă își exprimă profunda durere față de dispariția prematură a lui Alexandru Pascu și transmite sincere condoleanțe doamnei Ana Pascu și familiei acesteia! Dumnezeu să îl ierte și să-l odihnească în pace!”, a scris siteul FR de scrimă.

  • Ministerul Sănătății informează că, până joi dimineață, în unitățile sanitare din România au rămas internate 67 de persoane, dintre care 15 în stare critică și gravă.
  • Numărul deceselor a ajuns în această după-amiază la 54. Claudiu Bogdan Istrate (22 de ani) – era internat în stare gravă, intubat, având arsuri pe corp și arsuri de căi respiratorii, potrivit unor surse medicale.

Fost președinte al FR de scrimă și actula președinte de onoare al forului din Dorobanți, Ana Pascu și-a găsit cu greu cuvintele în timpul zilei de azi, la sediul FRS. A fost vizitată de nenumărați prieteni și de oficiali ai sportului românesc, Gabriela Szabo, Carmen Tocală și Alin Petrache, și a fost susținută de foști mari scrimeri ai României. Mulți dintre sportivii de top ai României, Laura Badea Cârlescu, Dorina Mihai, Roxana Scarlat Bârlădeanu și Camelia Potec au postat azi mesaje pe rețelele de socializare pentru Ana Pascu (71 de ani), actual vicepreședinte al Federației Internaționale de Scrimă.

CE S-A ÎNTÂMPLAT CU CEI 5 COMPONENȚI AI TRUPEI CARE CONCERTA PE SCENA COLECTIV

– Chitariștii Mihai Țelea și Vlad Alexandru au murit a doua zi după incendiul din clubul Colectiv

– Toboșarul trupei, Bogdan Enache, a suferit un stop cardiac duminică, în timp ce era transportat în Elveția, și a murit. Avionul care-l ducea la o clinică în străinătate s-a întors în România.

– Alex Pascu (34 de ani), basistul și liderul trupei Goodbye to Gravity, a decedat miercuri seara, în momentul în care aeronava care-l transporta pentru tratament de la București la Paris a aterizat în Franța

– Solistul trupei Goodbye To Gravity, arădeanul Andrei Găluț, a supraviețuit transportului cu avionul și a intrat sâmbătă direct în sala de operație a spitalului din Beverwijk din Olanda. Starea lui e stabilă.

 

 

 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
România a pierdut o mare și îndrăgită actriță. Era supranumită Sufletul teatrului
România a pierdut o mare și îndrăgită actriță. Era supranumită Sufletul teatrului
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×